LUKOIL

POLITICA DE SECURITATE OCUPAŢIONALĂ ŞI PROTECŢIE A MEDIULUI IMPLEMENTATĂ DE
"COMPANIA PETROLIERĂ LUKOIL" ÎN SECOLUL XXI


Obiectivul strategic al Grupului LUKOIL este acela de a asigura o dezvoltare dinamică durabilă, corespunzatoare cu cea a companiilor petroliere globale, în privinta competitivităţii şi eficienţei.

Responsabilităţile sociale ale Grupului LUKOIL constau in condiţii de lucru adecvate, o remunerare corespuzătoare, protecţia mediului înconjurător şi păstrarea moştenirii culturale.

Fiind constientă de responsabilităţile sale sociale legate de protectia mediului şi utilizarea eficientă a resurselor naturale, Compania speră ca publicul va întelege complexitatea şi nivelul ridicat al sarcinilor pe care trebuie sa le îndeplinească.

Printre obiectivele prioritare ale LUKOIL se numară crearea unui mediu de lucru sigur pentru angajaţii săi, protejarea sanătăţii personalului Grupului LUKOIL şi a comunităţilor locale din zonele în care işi desfasoară activităţile Grupul LUKOIL, precum şi protectia mediului înconjurator.

Pentru a asigura realizarea acestor sarcini, Compania a elaborat şi aplică cu succes Sistemul său de gestionare a securităţii ocupationale şi protectie a mediului. Acest sistem respectă legislaţia aplicabilă din Federaţia Rusă, se bazează pe practici globale şi a fost certificat ca respectând standardele ISO 14001 şi OHSAS 18001.

Obiectivele Politicii de securitate ocupatională şi protecţie a mediului implementata de "Compania Petrolieră LUKOIL" (companie pe acţiuni de tip deschis) în secolul XXI sunt:

  • cresterea producţiei de carburanţi care să dăuneze cât mai puţin mediului, în conformitate cu standardele europene;
  • introducerea unor tehnologii, echipamente şi materiale noi şi moderne şi creşterea automatizării controlului proceselor tehnologice vor controla mai bine şi treptat vor reduce atât cantitatea cât şi toxicitatea emisiilor, poluanţilor şi reziduurilor;
  • asigurarea pregătirii conducerii, personalului, echipelor de intervenţie şi a unităţilor din organizaţiile Grupului LUKOIL pentru eliminarea urmărilor accidentelor, stingerea incendiilor şi luarea măsurilor de răspuns în situaţii de urgentă, precum şi asigurarea unui echipament modern pentru unităţile de salvare şi de pompieri;
  • exercitarea unui control mai eficient al producţiei, supravegherea corporativă pentru asigurarea respectaţii regulamentelor privind securitatea ocupaţională şi protectia mediului în unităţile grupului LUKOIL pe baza unor tehnologii informaţionale de ultimă ora, a diagnozelor tehnice şi a tehnicilor de monitorizare de la distantă, corespunzator standardelor internaţionale ISO 14001, ISO 17020 si OHSAS 18001;


Pentru realizarea acestor obiective, LUKOIL se angajează:

  • să aplice întreaga gamă de măsuri de prevenire a accidentelor şi de atenuare a urmărilor acestora care sunt practicabile şi disponibile;
  • să asigure prioritatea măsurilor de prevenire a impactului asupra personalului, populaţiei şi mediului faţă de măsurile de răspuns de urgenţă la respectivul impact;
  • să aplice permanent măsuri specifice pentru sarcinile respective, care au drept scop reducerea pierderilor de petrol şi gaze rezultate din prelucrare sau din alte cauze şi prevenirea poluării mediului înconjurator;
  • să evalueze impactul pe care acitivităţile, produsele şi serviciile le pot avea asupra sănătaţii personalului şi a populaţiei, precum şi asupra mediului înconjurător;
  • să ceară că întregul personal angajat de Grupul LUKOIL să-si desfăşoare activitatea în conformitate cu normele şi reglementările aplicabile din domeniul industrial, al protecţiei împotriva incediilor, al protecţiei mediului, al sănătătii si al răspunsurilor în situaţii de urgentă; să introducă stimulente, să asigure cursuri de formare profesională angajaţilor Companiei;
  • să depună toate eforturile pentru a se îmbunătăţi calitatea mediului în zonele în care se desfasoară activităţi ale Grupului LUKOIL;
  • să informeze cu regularitate toate parţile interesate (publicul, autorităţile executive şi legislative etc.) despre activităţile Grupului LUKOIL în domeniul industrial, al protectiei împotriva incendiilor, al protectiei mediului, al sănătatii şi al răspunsurilor în situaţii de urgentă;
  • să îmbunătăţească în mod continuu Sistemul său de gestionare a securităţii şi sănătăţii ocupaţionale şi protectie a mediului în cconformitate cu standardele ISO 14001 şi OHSAS 18001;
  • să exercite controlul asupra respectării obligaţiilor asumate de Companie ca parte a Politicii;


Aceste Politici se aplică tuturor organizaţiilor din cadrul Grupului LUKOIL.